Pacea Domnului - Simion Felix Marţian

Se zgâlţâie planeta,parcă ruptă
De forţele ce-n miezu-i clocotesc,
În cratere e fierbere de luptă
Şi-această frământare ne-ntreruptă
Se află şi în cei ce-o locuiesc.

Era atâta pace în grădină
Când omul sta cu Dumnezeu la sfat,
Încât părea palpabilă,şi-o lină
Atingere născută din lumină
Îi mângâia,femeie şi bărbat.

Dar a venit din beznă răzvrătitul,
Având ipocrizia ca veşmânt,
Şi omul,până-atunci neprihănitul,
Muşcând momeala,a adus sfârşitul
Deplinei armonii de pe pământ.

În urma unor transformări şocante
Au apărut şi sentimente noi,
Înveninate,dezumanizante,
Iar fraţii devin părţi beligerante
Şi astfel consemnăm primul război.

De mii de ani nu este pace-n lume
Şi-un zbucium ne-ncetat e-n tot ce-i viu;
De la arcaşi pe armăsari în spume
Şi până la atomica genune
Numai cu sânge cronicarii scriu.

Tratatele de pace încheiate
Au arma nucleară ca antet,
Şi-oricum ar fi:semnate,nesemnate,
Ele se fac pentru a fi-ncălcate
Şi umbra morţii se întinde-ncet.

E pacea o himeră parazită
O,nu!-ni se răspunde din Cuvânt,
Căci în Împărăţia mult dorită
Neprihănire e,desăvârşită,
Pace şi bucurie-n Duhul Sfânt.

Haideţi să proclamăm Împărăţia
În inimi,în familii,în cetăţi,
Domnului păcii să Îi dăm domnia
Şi-n juru-I să ne strângă bucuria
Cum se reface-ntregul din bucăţi.

Şi-această bucurie să inunde
Sfinţindu-ne pentru Acel ce-i sfânt,
Căci Pacea Domnului de ne pătrunde
Putem să declarăm oricând,oriunde:
"Precum în cer,aşa şi pe pământ!"

Amin