1. Umple-mă, Isuse, cu harul Tău ceresc
Să fiu mai plin de Tine şi gol de ce-i firesc,
Să pot să birui lumea şi-al ei păcat oricând,
Să Te laud pe Tine Doamne, O, Mielule Preasfânt.

R. Să Te laud neîncetat pentru dragostea Ta, Doamne,
Ce-ai arătat-o la Golgota,
Să Te laud neîncetat pentru harul Tău, O, Doamne,
Prin care astăzi sunt răscumpărat.

2. Umple-mă, Isuse, cu pacea Ta din plin
Să pot învinge teama din gânduri care vin,
Să pot să îmi duc crucea în fiecare zi,
Să te laud pe Tine, Doamne, oriunde aş fi.

3. Umple-mă, Isuse, cu dragostea-Ţi de foc
Să fiu o torţă vie oricând şi-n orice loc
Şi-ajută-mă, Isuse, eu să mă las umplut,
Tu să faci ce vrei din mine, că-s vasul Tău de lut.