1. Am întâlnit pe drum un frate care m-a-ntrebat:
'' Cine ești? De unde vii? Și cu cine ții? ''
Eram un păcătos pierdut, Isus m-a salvat
Și de atunci eu încoace pașii I-am urmat.

R. Tu ești Domnul meu care mă-nveți mereu
Legile, poruncile și-mi dai harul Tău!

2. A crezut atunci el că sunt fariseu,
Că port Legea Domnului adânc în pieptul meu
Și-ntristat privind spre mine mi-a spus că-n zadar
Eu țin legea Domnului, c-am căzut din har!

3. Vezi, măi frate, spunea el, până la Calvar
Au fost oamenii sub lege și-acum sunt sub har!
Și cum el vorbea cu mine, fața s-a-ncrețit,
Am plecat capul în jos și mai mult l-am iubit!

4. Când a văzut că eu tăceam, aspru m-a-ntrebat:
N-ai citit tu Biblia sau ești încuiat?
Căci prin lege-mi spune Domnul: asta Eu voiesc!
Și cu Sânge Sfânt mă spală când păcătuiesc.

5. Eu prin lege ca și David aflu voia Sa,
Căci poruncile Lui sunt desfătarea mea!
Atunci înaintea Lui mă aplec smerit
Doamne, mă mai iartă-odată c-am păcătuit!

6. Și-unde-i harul mă-ndreaptă la Isus mereu,
El mă spală fără plată de păcatul meu.
Stai puțin, măi frate dragă, fără legea Sa
Eu păcatul nu-l cunosc și nu mă recunosc!

R. /: De acum vreau și eu să-I cunosc mereu
Legile, poruncile, rânduielile fără să merit eu
Prin Sfânt sângele Său, păcatul Domnul mi-a spălat
Și-acum sunt iertat! :/

Versuri similare
Domnul vieţii
Ești tot ce am
Eşti Domn glorios
Tu esti plin de-ndurare
Mâini către cer
Alelulia Doamne
Tu ești cel mai frumos
Ești Domnul meu

Versetul Zilei

Psalmi 37:30-31

Gura celui neprihanit vesteste intelepciunea, si limba lui trambiteaza dreptate. Legea DUMNEZEULUI sau este in inima lui.

Powered by Biblia Online