Tină și suflet

1. Apari un prunc scăldat de cânt şi soare,
Începi cu zâmbet frăgeziu de mai,
Inspiri în jur viaţă şi vigoare,
Vezi tot întinsu-n strălucit alai.

R1. Pe nesimţite izbucneşti în freamăt,
Zglobiu şi de cunoaştere setos;
Dar prin răstimpi al clopotului dangăt
/: Îţi sună blând momentul preţios. :/

2. Începi să-nfrunţi prin viforul vieţii,
Cu pieptul tremurând prin vijelii.
Te prăbuşeşti când zorii dimineţii
Sunt înghiţiţi de norii plumburii.

R2. Te-ntrebi: Rămâne omul numai tină?
Un chip uitat şi stins într-un album?
Dar zbuciumul, nobleţea şi-orice vină,
/: Vor trece ca şi colbul de pe drum? :/

3. Să lupţi cu răul? E inacceptabil!
Prea-i mic mănunchiul anilor de vis
Şi totuşi, ai ceva inestimabil:
E sufletul, ce vrea în Paradis!

R3. Şi ce ţi-ar folosi averea lumii,
Când scopul sfânt e să ţi-l mântuieşti,
Să-l aperi de tentaţiile lumii,
/: Ca în final s-ajungi în slăvi cereşti? :/

4. Nu te gândeşti că anii vieţii zboară,
De ce zoreşti în tot ce-i efemer?
De ce-l condamni ca să rămân-afară?
De ce nu vrei să locuiască-n Cer?

[C4]
Opreşte-te, că viaţa ta apune!
De vrei să fii cu Cel ce-I veşnic viu
Slujeşte-I azi, nu-n ziua când vei spune:
/: Aş vrea, dar e târziu… e prea târziu… :/