Speranţa

1. Te-ai obişnuit, dar ai obosit,
Mereu să iubeşti, fără să fii iubit.
Te-ai obişnuit, dar ai obosit,
În lumea ce trăieşti, să nu fi auzit.

R. Oamenii te vor dezamăgi,
Oamenii au uitat a iubi.
Oamenii te vor dezamăgi,
Dar nu-i nimic, tu-i poţi iubi.

B. Un zâmbet când, atâţia plâng,
O speranţă când, lumini se frâng.
Un zâmbet când, atâţia plâng
Doar aşa, lumea se va schimba.

2. Te-ai obişnuit zi de zi,
Să asculţi mereu pe cei ce spun
Doar lacrimi vor fi.
Te-ai obişnuit, dar ai obosit,

[T]
În lumea ce trăieşti,
Fără dragul de-a trăi.