1. Simţim încet cum harul de la Neamuri se tot ia;
Aproape gata-i uşa a se-ncuia.
Mai mici sunt bucuriile de-acum un sfert de veac;
Lucrările acum mai mici se fac.
Poporule, păstrează dar credinţa ce-ai primit,
Păstrează nostalgia cercetării ce-ai primit!

R. /: Fecioară, asteptarea, în curând, se va sfârşi!
Veghează, că-n curând El va veni! :/

2. Smochinul care, două mii de ani, a fost uscat,
Smochinul blestemat iar rod a dat;
Copacii, de asemeni, cu putere înfrunzesc,
Venirea primăverii o vestesc.
A naşterii durere simte omenirea iar,
Dar iarăşi fericirea vine dup-acest amar.

3. Uleiul şi candela să veghezi ca să le ai
Şi doctorie pentru ochi să-ţi iei!...
Fecioară, îţi ridică privirea ta în sus,
Aşteaptă-n orice clipă pe Isus!
Să-ţi pui apoi nădejdea-n harul ce-ţi va fi adus
Cu slavă când, pe nori, veni-va Mirele Isus.

Versuri similare
Zi de zi ...
Focul Tău
Harul Tău îmi e de-ajuns
Harul Tău îmi e de-ajuns
Pentru ce carele Tale
Un Rege- Otto Pascal
Cât de nepătruns e harul
Harul ce curge din Golgota