Se-aude, pe uliţa satului meu

1. Se-aude, pe uliţa satului meu,
Un ropot zorit de copite...
O voce... un glas care-l ştiu numai eu...
Un chiot de doruri cumplite...

R1. „E, poate, Iubitul... e, poate, chiar El!...
Nu-mi spune că-i vântul, străine...
/: Căci, azi, eu zic: „Poate..." şi mâine la fel,
Dar poimâine-i sigur că vine! :/

2. „Copilă, Mireasă, ce Mire aştepţi?
Nu-i nimeni din cer ca să vie...
Zadarnic, spre uliţă ochii îndrepţi,
Căci uliţa ta e pustie...

R2. De când adormiră părinţii străbuni,
Stau toate la fel neschimbate;
/: Ce chiot auzi tu! Ce stranii minuni!
Ce glas de vedenii ciudate?" :/

3. Se-aude, pe uliţa satului meu,
Un glas peste lumea deşartă;
Şi, iată, un tânăr ce-l ştiu numai eu,
Se-aruncă din şa lângă poartă.

R1. E, poate, Iubitul... e, poate, chiar El!...
Nu-mi spune că-i vântul, străine...
/: Căci azi, eu zic: „Poate..." şi mâine la fel,
Dar poimâine-i sigur că vine!... :/