1. Se duc anii tinereţii şi ale vieţii primăveri
Iar viaţa noastră trece, nu mai suntem ce-am fost ieri
Şi pe-al zilelor lung număr şi pe al anilor lung şir
Rămân doar ale noastre urme, rămân numai amintiri.

2. Mulţi din cei ce-au fost odată printre noi, azi nu mai sunt
Au plecat în veşnicie, au plecat de pe pământ.
Şi pe unde ei trecură şi umblară-n al lor pas
Au rămas câteva urme, numai urme au rămas.

3. Vine odată însă vremea să plecăm şi noi de aici
Ori că se termină drumul ori că Domnul va veni,
De luptăm lupta cea bună prin valurile ei vâslind
Atunci merităm cununa şi pe Domnul aşteptând.

4. O, ajută-ne Tu, Doamne, să Te aşteptăm mereu
Şi când vei veni Isuse, să ieşim în drumul Tău.
Dar, se pune întrebarea de-Ţi slujim noi cu temei,
De candela mai arde, dacă-n vase avem ulei.

5. Spre această zi măreaţă
Se îndreaptă al nostru gând,
Să dorim slăvita-Ţi faţă şi să spunem:
Vino în curând!

Versetul Zilei

Evrei 4:2

Cuvantul care le-a fost propovaduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru ca n-a gasit credinta la cei ce l-au auzit.

Powered by Biblia Online