Motto:
Pe pământ mă cheamă „fiica nimănui”,
Dar în cer, am casă... aparțin doar Lui.
Traiul cel terestru, mai mult amărui...
Viața o zidește, veșnicei cununi.
Peste mine… valuri, curge suferința,
Se aud suspine în lacrimi ce mă dor…
Tânguieli de-amar sloboade căința,
Fost-am să le fiu, chiar de nu mă vor.
Așa de departe sunt venit în lume!...
Ochii mult mă dor ce văd împrejur…
Taine mintea-mi spune când ating o culme,
Îmi respiră suflul șoapte de azur;
Ascultarea vine dintr-un har aparte…
Mulți o caută… puțini o înțeleg…
Duhul Cel de Sus, nu-l pricepi din Carte,
De n-ar fi spus chiar El: ”Pe tine te aleg!”
Întrepătrund durere a celor trei din spic
Numai unul zace… atât de istovit!...
Altul, mult se teme, zboru-i mult prea mic,
Și celălalt suspină, simțindu-se rănit.
Nu vom cunoaște poate, un rezultat în vină;
Adesea te doboară setea cea de plâns…
Fost-a scris în Ceruri să formăm tulpină
Cu cei de aproape, uniți în necuprins.
Pe pământ mă cheamă „fiica nimănui”,
Dar în cer, am casă... aparțin doar Lui.
Traiul cel terestru, mai mult amărui...
Viața o zidește, veșnicei cununi.
Peste mine… valuri, curge suferința,
Se aud suspine în lacrimi ce mă dor…
Tânguieli de-amar sloboade căința,
Fost-am să le fiu, chiar de nu mă vor.
Așa de departe sunt venit în lume!...
Ochii mult mă dor ce văd împrejur…
Taine mintea-mi spune când ating o culme,
Îmi respiră suflul șoapte de azur;
Ascultarea vine dintr-un har aparte…
Mulți o caută… puțini o înțeleg…
Duhul Cel de Sus, nu-l pricepi din Carte,
De n-ar fi spus chiar El: ”Pe tine te aleg!”
Întrepătrund durere a celor trei din spic
Numai unul zace… atât de istovit!...
Altul, mult se teme, zboru-i mult prea mic,
Și celălalt suspină, simțindu-se rănit.
Nu vom cunoaște poate, un rezultat în vină;
Adesea te doboară setea cea de plâns…
Fost-a scris în Ceruri să formăm tulpină
Cu cei de aproape, uniți în necuprins.