Motto:

Pe pământ mă cheamă „fiica nimănui”,
Dar în cer, am casă... aparțin doar Lui.
Traiul cel terestru, mai mult amărui...
Viața o zidește, veșnicei cununi.



Peste mine… valuri, curge suferința,
Se aud suspine în lacrimi ce mă dor…
Tânguieli de-amar sloboade căința,
Fost-am să le fiu, chiar de nu mă vor.

Așa de departe sunt venit în lume!...
Ochii mult mă dor ce văd împrejur…
Taine mintea-mi spune când ating o culme,
Îmi respiră suflul șoapte de azur;

Ascultarea vine dintr-un har aparte…
Mulți o caută… puțini o înțeleg…
Duhul Cel de Sus, nu-l pricepi din Carte,
De n-ar fi spus chiar El: ”Pe tine te aleg!”

Întrepătrund durere a celor trei din spic
Numai unul zace… atât de istovit!...
Altul, mult se teme, zboru-i mult prea mic,
Și celălalt suspină, simțindu-se rănit.

Nu vom cunoaște poate, un rezultat în vină;
Adesea te doboară setea cea de plâns…
Fost-a scris în Ceruri să formăm tulpină
Cu cei de aproape, uniți în necuprins.