1. M-apasă tot mai greu povara şi gustul ei e prea amar,
Căci simt în piept cum suferinţa aprinde al dureii jar.
Privesc în zări şi în tăcere aştept să-mi vină un răspuns,
Căci Doamne, Tu-mi cunoşti durerea, de Tine nu-i nimic ascuns.

R1. Opreşte, Doamne, încercarea, căci parcă jugul mi-e prea greu,
Smerit te rog, revarsă-Ţi mila, căci numai Tu-mi eşti Dumnezeu.
La Tine vin în ceasuri grele, Părinte şi Ocrotitor,
Când îţi simţesc apropierea, îmi este jugul mai uşor.

2. Nu am la Tine niciun merit, Îți recunosc dreptatea Ta,
Dar în genunchi, te rog, ai milă, şi Îți arată dragostea.
Îmi iartă tot trecutul Domnne, căci nu Ţi-a fost Ţie plăcut,
Iți mulţumesc pentru răbdarea ce pentru mine ai avut.

R2. Opreşte-odată, Tu, furtuna ce sufletul mi-l răscoleşte,
Căci Tu mi-ai fost dintotdeauna Părintele ce mă iubeşte.
Tu nu mă vei lasa de pradă atacurilor celui rău,
Deşi nu-Ţi merit izbăvirea, şi eu sunt un copil al Tău.

R3. Opreşte Doamne încercarea, căci parcă jugul mi-e prea greu,
Smerit te rog, revarsă-Ţi milă, căci numai Tu-mi eşti Dumnezeu.
Apleacă-Ţi azi, te rog, urechea la-nlăcrimatele-mi cuvinte
Şi de la Tronul Îndurării, ascultă ruga mea fierbinte!
La Tine vin în ceasuri grele, Părinte şi Ocrotitor,
Când Îţi simţesc apropierea, îmi este jugul mai uşor.

Versetul Zilei

Psalmi 16:11

Inaintea Fetei Tale sunt bucurii nespuse, si desfatari vesnice in dreapta Ta.

Powered by Biblia Online