1. Pe frunze de palmieri în crâng,
Cad stropii reci de ceață;
Părinții lui Abel plâng,
Căci el s-a stins din viață.

R. /: „O, fiu iubit și minunat,
De ce te-ai dus departe?
Acuma știm cu-adevărat
C-această-nseamnă moarte." :/

2. Cu fața așezată-n sus,
Iar mama nici nu știe -
Sărmanul Abel doarme dus
Pe iarbă din câmpie...

3. Acolo-n vale, lângă crâng,
Stau oile străine
Ce toate behăie și plâng,
Căci Abel nu mai vine.

4. Căci moartea e ca un străin,
Adeseori ți-e frate;
Pe Abel l-a ucis Cain,
Cuprins de răutate.

5. De atunci, oh! mii de mame plâng
Și-așteaptă în grădină
Și inima de dor și-o frâng,
Tot aştaptând să vină.