1. Inima-mi se bucură, sufletu-mi se veselește
Domnu-n mâna Lui mă ține, de-orice rău mă izbăvește.
Da! Domnul e tăria mea și Izbăvitorul meu
El îmi netezește calea și m-ajută când mi-e greu.

R. /: O,`naintea Feței Sale sunt nespuse bucurii,
Desfătări la dreapta Sa fi-vor până-n veșnicii,
O, în Cortul Său aș vrea până-n veci să locuiesc,
Osanale să Îi cânt, ne-ncetat să-L preamăresc. :/

2. Sufletu-mi se veselește, sunt preaplin de bucurie,
Domnul este partea mea și acum și în veșnicie.
La lumina Feței Sale mă voi desfăta mereu
Domnu-I moștenirea mea, lumina sufletului meu.

3. Domnul e mereu cu mine și mereu mă izbăvește,
Mă-ndreaptă pe calea vieții și nespus El mă iubește
Nici un rău nu mă învinge fiindcă El mă ocrotește;
Desfătarea mea e-n Domnul, sufletu-mi Îl preamărește.
Versuri similare
O, suflete, stai liniştit
O, ce mare-i bucuria
Inima-mi se bucură
Haideti 'naintea Domnului
Dacă n-aș avea nădejdea
Zace-n iesle
Domnul e bun
Zace-n iesle-n umilire

Versetul Zilei

Evrei 7:24-25

Dar El fiindca ramane in veac, are o preotie, care nu poate trece de la unul la altul. De aceea si poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de DUMNEZEU prin El, pentru ca traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei.

Powered by Biblia Online

O, `naintea Feței Sale