O, Doamne mare, când privesc eu lumea

1. O, Doamne mare, când privesc eu lumea
Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt
Şi fiinţele ce-mpodobesc natura,
Cum le-ntreţii cu braţul Tău cel sfânt.

R. Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor:
Ce mare eşti! Ce mare eşti!

2. Privirea când mi-o-nalţ şi văd minunea,
Mulţimea astrelor ce-alerg pe cer,
Măreţul soare, cât şi blânda lună,
Ca mingi de aur plutind prin eter.

3. Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea Sfântă
Şi când zăresc mulţimea de-ndurări,
Pe-ai Săi aleşi cum i-a iubit într-una
Şi i-a condus prin binecuvântări.

4. Si-L văd pe Isus pe pământu-acesta
Ca serv, dar plin de dragoste şi har,
Zăresc în duh amara-I suferinţă
Şi mântuirea ce mi-o dă în dar.

5. Când mă apasă sarcini mari şi grele,
Când sufletu-mi e trist pân-la mormânt,
El se apleacă plin de mângâiere,
Şi-mi ia tot chinul de-orice legământ.

6. Când Domnul bun mă va chema la Sine
Şi când voi sta uimit în faţa Sa,
Privind pe Domnul Sfânt al veşniciei,
Căzând la tronu-I mă voi închina.