E mult de cand e noapte si lumea-i bantuita

1. E mult de cand e noapte si lumea-i bantuita
De mii de duhuri rele cu-nselatoare soapte.
Mi-e dor de Dimineata, in slava, rasarita...
Strajerule, strajere, mai este mult din noapte?...
Atati, din cei ce-asteapta, sunt coplesiti de jale,
Trantiti de greutatea ce inima le-a smuls;
Mi-e toata asteptarea, la glasul vestii tale:
Strajerule, strajere, mai este oare mult?...

R1. /: Atat de grea ni-e starea, cum n-a fost niciodata!
Vin valuri mari si grele, cum n-am mai intalnit...
Simtim c-a-noastre inimi curand n-or sa mai bata...
Ah, suna rasaritul, strajerule iubit!... :/

2. Plang inimi sfasiate de lunga despartire...
Si au atatea doruri... si-au suferit atat...
Si-asteapta-ndurerate o clipa de iubire...
Strajerule, strajere, o, cat mai este, cat?...
E-atat de grea vegherea, cand noaptea se lungeste...
Cand inimile-asteapta... si-n suflete e jale...
Cand mistuie durerea... si plansul copleseste...
Strajerule, strajere, ah! zorii nu rasar?...

R2. /: Ah, suna azi, strajere, sfarsitul suferintei,
Sa rupi obezi si stavili de tarana si fier!
Aduna-n sarbatoare, dorita biruinta
Si nunta asteptata cu Mirele din cer!... :/

3. Mai este mult din noaptea aceea-ntunecoasa?
Departe-s zorii zilei, seninei dimineti?
Se fierb in jur talazuri... e marea furtunoasa...
Strajerule, strajere, nu-i ceasul cel maret?...
E-atat de grea vegherea, cand noaptea se lungeste...
Cand inimile-asteapta... si-n suflete e jale...
Cand mistuie durerea... si plansul copleseste...
Strajerule, strajere, ah! zorii nu rasar?...