1. Întotdeauna încercam s-alerg după vise
Şi trăiam într-o viaţă de păcat
Luptam pentru lucruri materialiste
Şi doream să devin remarcat
Dar Într-o zi toate-acestea s-au schimbat
Când Domnul la inima mea a lucrat
Şi de-atunci am înţeles ce-i important
Cu credinţă în inima Lui să-i slujesc
Asta-i tot ce-acum îmi doresc.

R1. Chiar de-mi este greu sau de-mi e uşor
Tot timpul am alături un ajutor
Şi chiar dacă de ceilalţi bine nu sunt privit
Eu de Domnul sunt iubit.

2. Alta este viaţa alături de Domnul
Când trăieşti şi lucrezi în legea Lui
Iubeşti mai mult, ierţi mai mult
Şi dai hrană sufletului
Aşa că fraţii mei, eu vă rog acum
Trăiţi cu credinţă-n legea Domnului
Nu uitaţi că el de moarte ne-a salvat
Şi-a Lui împărăţie ne-a dat

R1. Chiar de-ţi este greu sau de-ţi e uşor
Tot timpul ai nevoie de un ajutor
Şi chiar dacă de ceilalţi bine nu eşti privit
Tu de Domnul eşti iubit.

Versuri similare

Versetul Zilei

Numeri 21:5

Si poporul a vorbit impotriva lui DUMNEZEU si impotriva lui Moise: Pentru ce ne-ati scos din Egipt, ca sa murim in pustie? Caci nu este nici paine, nici apa, si ni s-a scarbit sufletul de aceasta hrana proasta.

Powered by Biblia Online