1. Vei reveni, Isuse, curând Te vom vedea!
Tu vii să-Ţi iei mireasa, s-o duci în slava Ta.
Tu vii săltând pe dealuri, Tu vii pe munţi sărind,
Îţi recunoaştem glasul şi paşii Tăi venind.

R. Răsună glasul veşnic, s-audă omenirea,
Salutul „Maranata!“ rostiţi-l tot mai clar!
Să ridicăm privirea, e-aproape izbăvirea!
Mereu răsună gongul: „O, vino, Doamne, iar! “

2. Străjerii de pe turnuri privesc în depărtări,
Zăresc cum se ridică nori negri dinspre zări.
Noi ştim că e aproape azi clipa de plecat,
Orice-ar veni, Isuse‚ Tu vii, ce minunat!

3. Sunt vremuri tot mai grele‚ e timpul pe sfârşit,
Sunt zile tot mai rele, cum este profeţit.
Sunt semne care strigă mereu şi prevestesc;
E vremea revenirii, slăvite Domn Ceresc!

Versuri similare
Cum va fi
Cand Isus va reveni
Duhul și Mireasa
Vine marea zi
Isus va reveni

Versetul Zilei

Romani 13:11

Este ceasul sa va treziti in sfarsit din somn; caci acum mantuirea este mai aproape de noi decat atunci cand am crezut.

Powered by Biblia Online