O cântare de mărire am în inimă mereu,
De când l-am găsit pe Yesua la Calvar;
El mi-a dat odihnă sfântă, pace sufletului meu,
Şi sunt liber, fericit prin al Său har.

/:Inima mea cântă azi cântarea
Plină de nespuse bucurii;
Mai frumos nici îngerii nu cântă,
Ca acei din valea plângerii:/

Cât de mult doream să aflu drumul cel adevărat,
Cineva să-mi ia păcatul dureros;
Am aflat că El osânda la Golgota a purtat
Şi-am venit atunci la cruce bucuros.

Câtă frică şi-ntuneric pe cărarea mea era,
Când umblam rătăcitor făr-de Yesua;
Am adus la El povara şi de-atunci în viaţa mea
Bucuria şi lumina au pătruns.

Merg spre casa unde veşnic fericirea voi gusta,
În eternul, strălucitul meu palat;
Faţă-n faţă în mărire pe Yesua îl voi vedea,
Şi cu sfinţi-I voi da slavă ne-ncetat.

Versuri similare
Ma inchin azi
O noua cantare - Adeline
Este El, E Isus
Ce putere mare
Îţi mulţumesc

Versetul Zilei

2 Samuel 15:21

Itai a raspuns imparatului, si a zis: Viu este DOMNUL si viu este domnul meu imparatul, ca in locul unde va fi domnul meu imparatul, fie ca sa moara, fie ca sa traiasca, acolo va fi si robul tau.

Powered by Biblia Online