Ni-i sete...
ne cheamă izvoare mâhnit...
Ni-i sete...
păşim cătinel spre izvoare...
Şi ştim
că la orice cişmea s-a pitit,
Ca vipera
puştile de vânătoare.

Ni-i sete...
şi ape ne chem şi ne chem...
Ni-i sete...
privirea ne-nvăluie sură...
Ah, cum vreau să beau,
dar de-aicea mă tem,
Să nu-ngenunchez
după o-mpuşcătură.

E secetă.
Apa se suie în munţi,
Ascunsă prin pietre,
prin stânci
şi colnice,
Doar ne mai reţin
veteranii cărunţi,
Pe trup care au
nu doar o cicatrice.

Mai mulţi nu ascult
şi alerg însetaţi
Să prindă,
să soarbă,
să-ntâmpine zorii...
Dulăi, arme latră –
ei cad împuşcaţi,
Că ruguri de fală-şi
ridic vânătorii.

Ni-i sete...
izvorul ne este-aşa scump,
Dar cum să venim lângă el
fără frică
Să nu stea vre-o armă,
ori, poate, vre-un lup,
Ori poate-o
panteră cu ochi de pisică.

Ni-i sete...
în munţi nu e doar un izvor...
Dar care-i acel
ce şi moarte n-aţine
La orişice apă
stă un vânător
Avid,
fără scrupule
şi fără ruşine.

Deşi alţi şi ştiu
se îndreaptă smeriţi:
Decât mort de sete
mai bine de-odată...
Din urmă-l privim toţi
deznădăjduiţi,
Cât timp va trăi
cărarea-i înceată

Zvâcneşte în munţi
urletul triumfal,
Ce-astupă oftatul
de disperare...
O, Doamne,
chiar toţi
vom pieri-aşa banal
Şi nu-i nici o cale
şi nici o salvare.

Noi iar ocolim
un izvor blestemat,
Mai părăsind ca în jertfă
o viaţă,
Să căutăm
pe sorgintele alt,
Ce, însfârşit,
potoli-va nesaţul.

Şi iar unul pleacă
şi iar nu s-a-ntors...
Pornim, clătinându-ne
de slăbiciune;
Ne doare,
ne ustură în gâtul stors
Şi gemem
ca plânsetul din rugăciune.

Isuse,
fântânile Tale azi sânt
Cu vânători
rece înconjurate;
Şi cerbi şi cu ciute
se duc însetând
La ape
să fie
acolo
vânate.

Păşim neauzit –
umbre tari de năluci,
Picioarele moi
tremurânde se-ndoaie,
Nu ştii încotro
şi pe unde s-o-apuci...
„Auzi !”
„Este moartea ”
„Ba nu!
Vine-o ploaie!!!”

Versetul Zilei

Romani 8:23

Si nu numai ea, dar si noi, care avem cele dintai roade ale Duhului, suspinam in noi, si asteptam infierea, adica rascumpararea trupului nostru.

Powered by Biblia Online